La 7dec. 1941, aria celui deal II r.m. sa extins: Jap. a atacat prin surprindere baza maritimă militară a SUA-Pearl Harbor din Hawai. La 8 dec.1941, SUA au declarat război Jap. La 6aug. 1945-americanii au lansat I bombă atomică asupra or. Hirosima. Japonezii au intensificat eforturile diplomatice, în URSS, privind ieşirea din război. La 8aug., ambasadorul Jap. N.Sato a fost primit în audienţă de ministru sovietic Molotov care a declarat că URSS declară război Jap. La 9aug., aviaţia americană a aruncat a doua bombă atomică asupra or. Nagasaki. Japonezii erau gata să capituleze, dar condiţionat: aliaţii să păstreze instituţia imperială. Totuşi, Jap. a semnat actul de capitulare necondiţionată la 2 sept. 1945, la bordul cuirasatului ”Missouri”. Astfel, războiul ce a durat 2191 zile şi a constituit cea mai devastatoare conflangraţie din istoria milenară a omenirii sa încheiat. La 3 mai 1946 tribunalul instituţional a fost instituit. În 1947 „Constituţia Pacifistă” a Jap. adoptă democraţia liberală. Există 2 art.: 1)dr. monarhului şi art. 9-renunţarea la război ca atribut al suveranităţii naţionale şi 2)renunţarea la armată. La 8sept. 1951-Tratat de pace cu Jap., din iniţiativa SUA, în urma Conferinţei de pace de la San-Francisco, la care au participat reprezentanţii a 51 state. URSS, Cehosl, şi Polonia nau semnat acest tratat. În tratat sa semnat că părţile aliate semnatare şi Jap. erau hotărîte ca de acum încolo relaţiile dintre ele să fie acelea ale unor naţiuni care, ca suverani egali, cooperează întro asociere prietenească p/t promovarea bunăstării lor comune şi p/t menţinerea păcii şi securităţii internaţ. Tratatul prevedea ca Jap. va cere admiterea sa în ONU şi se va conforma principiilor Cartei ONU (lucru îndeplinit în 1956). Jap. recunoaşte independenţa Coreea, renunţă la pretenţiile asupra Taiwanului, Insulelor Pescadore, Ins. Kurile şi a părţii din Sud a Ins. Sahalin. Jap. sa obligat să se abţină da la ameninţare sau folosirea forţa împotriva integrităţii teritoriale sau a indep. pol. a oricărui stat. Revigorarea economică a produs „Miracolul economic” care a avut 2cauze: 1)investiţii economice americane, în 1969,65% erau americane; 2)intervinţionismul economic al guvernului Jap. Ikeda Hayoto a pus fundamentele „Mir.econ.” care începînd cu 1954, a început să dea roade. Ideea a fost-politica industriei grea. Cuvinte cheie a Miracolului: -Keiretzu, mari corporaţii jap.; -uniuni de întreprinderi puternice-Shunto-ofensivă de primăvără, negocierea salariilor în martie; -garanţia angajării pe viaţă în marile corporaţii, 1955-1961 se pavează drumul „anii 60 de aur”, asociate cu „Mirac.econ.”; -industria, prelucrarea petrolului, construcţia de maşini şi radiotehnica. În anii 60 a reuşit să devină ţara cu o economie mondială. În anii70, Jap. devine a treia putere indus. a lumii, 1 putere exportatoare, un lider în lumea tehnologiilor de vîrf. În anii 90, Jap. menţine cea mai ridicată rată anuală a creşterii a econ., cea mai redusă rată a inflaţiei şi a şomajului, cel mai mare excedent comercial dintre statele puternice industrializate. În per. R.R. Jap. a promovat expansionismul econ. şi revigorarea Asiei de Sud Est care este datorat Jap. datorită mai ales capacităţii de forţă de muncă. Jap. la momentul actual, are unul dintre cele mai mari bugete militare.

Join Us On Telegram @rubyskynews

Apply any time of year for Internships/ Scholarships