1. ordonator (importator) – date de identificare – numele şi adresa,
2. banca emitentă – trebuie identificată dacă nu există pe exemplarul tipizat,
3. data ordinului de deschidere – ordinul de deschidere trebuie să apară în concordanţă cu contractul de vânzare-cumpărare internaţional,
4. valabilitatea acreditivului documentar şi locul prezentării documentelor – toate acreditivele trebuie să aibă precizate data la care expiră valabilitatea şi locul unde trebuie prezentate documentele pentru plată/negociere/acceptare. Valabilitatea acreditivului este intervalul de timp în cadrul căruia baeneficiarul trebuie să prezinte documentele la ghişeele desemnate. Angajamentul ferm de plată al băncii emitente se referă la acest interval. Expirarea valabilităţii se poate trece în două moduri:
– o dată certă,
– o perioadă de ex. 1 lună, 6 luni; în acest caz, banca emitentă va considera data emiterii acreditivului ca prima zi de la care curge valabilitatea acreditivului.
Documentele nu pot fi prezentate băncii decât în intervalul valabilităţii acreditivului.
Valabilitatea este termenul până la care se pot face plăţile: trei luni de la…, valabil până la…
Marfa trebuie să fie pregătită, exportatorul trebuie să exporte mărfurile şi să realizeze documentele în momentul în care marfa este livrată sau o perioadă anterioară livrării mărfurilor.
Documentele trebuie să ajungă după livrarea mărfurilor în termen de max 21 zile la locul plăţii. Valabilitatea se împarte în:
– reală – maxim 21 zile din momentul expedierii mărfurilor,
– inoperantă- restul de timp care rămâne până în momentul expirării acreditivului.
Valabilitatea prea mare va determina costuri bancare suplimentare, dacă este prea mică, nu permite exportatorului să facă toate demersurile necesare expedierii şi întocmirii documentelor şi sunt necesare prelungiri.
Locul prezentării documentelor / domiciliul acreditivului
Domicilierea – indicarea locului, ţara, oraşul şi banca la ghişeele căreia urmează să aibe loc plata contravalorii mărfii, domiciliul poate fi ţara exportatorului, ţara importatorului, terţă ţară.
Avantaje pentru exportator când domiciliul este în ţara sa: documentele ajung la timp, litigiile care ar putea să apară sunt judecate în conformitate cu legislaţia ţării sale, banca exportatorului încasează comisioane şi speze şi se realizează un aport valutar pentru un agent economic din ţara exportatorului.
5. beneficiarul – numele, prenumele, adresa, elementele de identificare
6,7,8. menţiunile 6,7,8 fac parte dintre precizările privind modul de transmitere a acreditivului documentar (7 – verificarea prealabilă, transmisie prin teletransmisie –SWIFT),
9. acreditiv documentar transferabil – pentru ca acreditivul să fie transmisibil această menţiune trebuie precizată în mod expres în ordinul de deschidere,
10. confirmarea acreditivului documentar –dacă ordonatorul bifează căsuţa prin care ,,autorizează’’ dacă cere beneficiarul, aceasta înseamnă că el doreşte ca banca emitentă să instructeze banca desemnată să verifice beneficiarul fără confirmarea sa, dar dacă beneficiarul doreşte confirmarea sa. Dacă confirmarea o face o bancă terţă – banca confirmatoare este specificată în căsuţa ,,Instrucţiuni speciale’’.
11. suma/valoarea acreditivului documentar. Această sumă poate fi precizată :
– simplu – ex. 100.000 USD,
– prin indicarea unei limite superioare – maxim 100.000 USD,
– aproximativ, circa 100.000USD +/- 10%.
Mărimea sumei este în strânsă corelare cu condiţia de livrare.
Băncile nu plătesc decât în moneda precizată în acreditiv.
12. acreditiv documentar plătibil la banca desemnată.
a. se specifică expres care este banca desemnată:
– ordonatorul cunoaşte numele băncii care face plata,
– ordonatorul nu cunoaşte numele băncii dar a convenit cu exportatorul ca plata să se facă la o bancă din ţara exportatorului (,,banca la alegerea băncii emitente’’)
– ordonatorul poate lăsa spaţiu liber – banca va decide ce bancă va desemna pentru plată.
b. plătibil: la vedere, plată diferată, prin acceptare, prin negociere. În nici un caz nu se va cere prin ordinul de deschidere a acreditivului cambii trase asupra ordonatorului. Dacă în acreditiv se precizează cambii trase asupra ordonatorului, băncile consideră aceste cambii ca documente adiţionale.
13. livrări parţiale sunt permise dacă în acreditivul documentar nu se specifică altfel. În lipsa oricărei menţiuni sunt considerate permise. Livrări eşalonate – ordonatorul trebuie să precizeze perioada sau perioadele livrărilor eşalonate. Livrările parţiale pot fi urmate de plăţi parţiale (dacă acestea sunt permise) sau se poate face ,,plata 100% la vedere după ultima livrare’’.
14. transbordări – pot fi permise sau nu în funcţie de riscul pierderii sau deteriorării mărfurilor.
15. asigurarea acoperită de ordonator – numai dacă beneficiarul nu trebuie să prezinte la livrare şi un document de asigurare.
16. detalii cu privire la transportul mărfii: locul expedierii, locul de destinaţie, data expedierii – toate trebuie precizate clar, fără abrevieri, fără expresii generale. Data livrării trebuie să se afle în perioada de validitate a acreditivului. Băncile nu admit documente de transport care să aibă data de emitere înainte de deschiderea acreditivului. Nu se utilizează ,,livrare promptă’’, ,,pe’’ sau ,,în jur de’’.
17. descrierea mărfurilor – scurtă, clară, să permită vămilor verificarea.
18. condiţii de livrare – INCOTERMS; RAFTD.
19 – 23. prezentarea documentelor: denumirea documentelor, numărul documentelor, numărul de exemplare cerut, emitentul şi conţinutul documentelor, ordinea trecerii documentelor – factura, documente de transport, documente de asigurare.
24. termenul de prezentare a documentelor – maxim 21 zile de la data expedierii mărfurilor. Legat de expedierea mărfurilor, circuitul documentelor şi încasarea contravalorii mărfii, se stabilesc trei termene.
– termenul de valabilitate
– termenul de livrare
– termenul de prezentare a documentelor.
a. termenul de valabilitate – data până la care pot fi prezentate documentele la banca plătitoare/acceptatoare; fie se specifică o dată, fie se specifică o perioadă (valabilitate 1 lună, 6 luni, etc), însă această dată se calculează începând cu data emiterii. Data valabilităţii este pentru documente prezentate, nu expediate.
b. Termenul de livrare – data până la care are loc expedierea pentru livrările în tranşe – mai multe termene de livrare. Depăşirea termenului de livrare înseamnă neîndeplinirea obligaţiilor din acreditiv şi, deci, încetarea obligaţiei de plată din partea băncii.
c. Termenul de prezentare a documentelor la bancă. Dacă în acreditiv acesta nu este precizat este considerat de 21 zile de la data emiterii documentelor de transport. Termenul de 21 zile nu este orientativ ci imperativ.
d. Valabilitatea acreditivului şi alte termene: dacă în acreditiv valabilitatea este fixată pentru 30 aprilie şi termenul de livrare a mărfii este 1 aprilie, prezentarea documentelor de poate face între 1 –21 aprilie – valabilitatea reală a acreditivului. Perioada 22-30 aprilie este valabilitate inoperantă.
25. Instrucţiuni suplimentare – detalieri suplimentare sau menţiuni speciale.
26. reglementarea plăţii – contul din care se va face plata la sosirea documentelor.