în procesul de edificare a unei administrări moderne în Republica Moldova o însemnătate deosebită o are cunoaşterea sistemului de activitate administrativă a altor ţări. Un interes aparte pentru noi îl reprezintă ţările vecine şi în special România cu care ne leagă multe lucruri comune. Administraţia la general reprezintă un sistem de măsuri organizatorice, politice ţi sociale menite de a asigura în consecinţă obţinerea unor efecte optime în activitatea practică. Sistemul administraţiei publice înglobează în sens larg structurile organizatorice şi funcţionale ale administrării la nivel central şi local, precum şi mecanismele de executare de către acestea a puterii executive în stat. Administraţia publică în ansamblu a evoluat de la cele mai embrionare forme până la dezvoltarea modernă de azi din cele mai democratice state.
Modelul continental francez de administrare, după care activează majoritatea ţărilor europene, inclusiv şi România, se deosebeşte de celelalte modele printr-un regim de tutelă a statului în teritoriu. Astfel în cadrul unităţilor administrativ-teritoriale de nivelul I (comuna) există numai organe elective de administrare. În cadrul unităţilor de gradul 2 (districte, departamente, regiuni, provincii) de rând cu autorităţile elective, funcţionează de asemenea şi organe de administrare numite de autorităţile centrale, care exercită pe lângă funcţiile de administrare şi funcţii de tutelă.
Însă această tutelă nu trebuie înţeleasă ca un amestec în activitatea organelor locale din partea organelor centrale, fiindcă în acest mod controlul, ca forma de relaţie între autorităţile centrale şi cele locale este exercitat doar într-un cadru restrâns, strict stabilit de lege.
În diferite ţări organele statului în teritoriu sunt cunoscute sub diferite denumiri; fie de prefect sau comisar, fie ministru de stat sau delegat al guvernului, guvernator etc.
Prevederile Cărţii Europene “Exerciţiul autonom al puterii locale” (adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985) evită concepţia clasică a tutelei administrative şi o subtituie prin cea de control administrativ. În acest sens activitatea organelor administrative publice este absolut autonomă de activitatea organelor teritoriale ale statului. Astfel, bazându-se pe principiul descentralizării administrative, între diferite autorităţi ale administraţiei publice s-au stabilit diferite tipuri de relaţii: de control, cooperare, reprezentare, prestări servicii etc. Aceste relaţii au suport juridic prin Legile privind administrarea publică din diferite ţări.
Sistemul administraţiei publice, completamente bazat pe modelul francez, funcţionează eficient şi în ţara vecină România.
În dependenţă de divizarea administrativ-teritorială a ţării s-a constituit actualul sistem de administrare publică locală. Conform Constituţiei României, ea se bazează pe autonomie locală şi descentarlizarea serviciilor publice. Conform codului legislativ adecvat, în România există două niveluri de administrare.
· Primul nivel este reprezentat de Guvern în calitate de organ executiv central. Guvernul conduce ţi supraveghează funcţionarea ministerelor şi a altor organe ale administraţiei centrale şi locale, având grijă ca activitatea lor să se desfăşoare conform legislaţiei în vigoare. Se controlează în special administraţia publică locală, implimentarea politică internă şi externă a statului. Guvernul îşi are reprezentantul său în fiecare dintre cele 40 de judeţe şi municipiul Bucureşti, aceasta fiind prefectul. Totodată prefectul este şi şeful serviciilor publice ale ministerelor şi celorlalte autorităţi centrale organizate la nivel local. În calitate de reprezentant al centrului, prefectul veghează ca activitatea administraţiei locale să se conformeze cu legea. Foarte important este faptul că nu există relaţii ierarhice între prefect şi organele locale.
· Al doilea tip de administrarea este autoguvernarea locală. Există două niveluri de administrare publică locală:
a) administraţia la nivelul judeţului;
b) administraţia le nivelul oraşelor şi comunelor.
La nivel judeţean, consiliul respectiv coordonează activităţile consiliilor comunale şi orăşeneşti în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean. Autorităţile administraţiei publice locale în comune şi oraşe sunt consiliile locale şi primarii aleşi de tot electoratul. Consiliile comunale şi orăşeneşti, precum şi primarii, acţionează ca autorităţi administrative autonome şi soluţionează afacerile publice de interes local conform legii. Relaţiile dintre administraţia judeţeană şi administraţiile orăşeneşti şi comunale se bazează pe principiile autonomiei, legalităţii şi colaborării în soluţionarea problemelor comune. Nu există relaţii de subordonare între administraţiile orăşeneşti şi comunale şi administraţia judeţeană. Principala atribuţie a primarului comunelor şi oraşelor este de a implimenta deciziile consiliilor comunale şi orăşeneşti.
Supravegherea activităţilor autorităţilor administraţiei locale se efectuează de către Departamentul Administraţiei Publice Locale, care este un organ administrativ central. Departamentul respectiv face propuneri Guvernului pentru numirea prefecţilor, precum şi secretarilor consiliilor judeţene şi a municipiului Bucureşti. Prefecţii numiţi de Guvern în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti supraveghează ca autorităţile locale să se conformeze legislaţiei în vigoare. Însă perfecţii nu exercită relaţii de subordonare între consiliile locale şi primari, pe de o parte, şi prefect, pe de altă parte. Guvernul poate decide să dizolve un consiliul local la propunerea argumentată a prefectului în cazurile stabilite de lege.
În consecinţă, raporturile dintre autorităţile administraţiei publice locale exclud subordonarea administrativă, iar controlul actelor în instanţe judecătoreşti speciale vizează numai legalitatea nu şi oportunitatea acestora. Autonomia locală este asigurată prin faptul că autorităţile administraţiei publice locale elaborează şi aprobă bugetele locale şi au dreptul să stabilească şi să perceapă impozite şi taxe locale, în condiţiile legii.
Orice control administrativ asupra colectivităţilor locale nu este exercitat decât conform formelor şi cazurilor prevăzute de Constituţie şi alte legi. Orice control administrativ al acţiunii colectivităţilor locale cuprinde şi un control de oportunitate exercitate de autorităţile de nivel superior în ceea ce priveşte sarcinile, a căror execuţie este delegată colectivităţilor locale. Controlul administrativ se exercită reprezentând raportul între amploarea intervenţiei autorităţii care exercită controlul şi importanţa intereselor pe care le prezintă.
Unităţile economice şi instituţiile social-culturale cu capital de stat ca subiecţi ai raporturilor de drept administrativ realizează acele activităţi ale administraţiei publice care au în principiu caracter de prestaţii.
Atât regiile autonome şi societăţile comerciale, cât şi instituţiile publice în diverse domenii de activitate de interes naţional sau local, care sunt înfiinţate şi organizate prin decizia organelor administraţiei publice centrale sau locale şi înzestrate de către acestea cu mijloace materiale şi financiare necesare, sunt subordonate organelor care le-au înfiinţat şi care au drept de control asupra activităţii lor. Acest control se realizează în condiţiile existenţei unei autonomii funcţionale, implicând prin aceasta unele particularităţi care diferă uneori de la unele din ele la altele.
Totodată în judeţe funcţionează în subordinea ministerelor sa altor organe centrale, servicii de specialitate care, prin activitatea lor, realizează administrarea publică în unităţile administrativ-teritoriale.
Organele administraţiei publice în România, ca subiecţi ale raporturilor juridice de drept administrativ, sunt constituite într-un sistem, ceea ce însemnă că între acestea sunt statornicite, în conformitate cu legea, anumite raporturi: de subordonare, de participare, de colaborare; în orice caz aceste raporturi se statornicesc şi se realizează numai în interesul sistemului, fapt ce asigură funcţionarea lui ca sistem. Totalizând această analiză vrem să menţionăm, că, acest sistem administrativ în România funcţionează din anul 1992 şi în prezent se simte necesitatea completării cadrului legislativ cu legi ce ar asigura creşterea autonomiei autorităţilor locale, reglamentarea relaţiilor dintre prefecţi şi consiliile locale, sporirea controlului pe care prefecţii îl exercită asupra gestiunii problemelor de interes local.
Join Us On Telegram @rubyskynews
Apply any time of year for Internships/ Scholarships
