Perioada de după 1990 pentru Republica Moldova poate fi definită ca timpul implementării democraţiei şi independenţei, a stabilirii suveranităţii noului stat, recunoscut de multe ţări din lume. În societate au loc multe schimbări rapide şi radicale, care au făcut să dispară sistemul totalitar centralizat.
Conform Constituţiei Republicii Moldova “Republica Moldova este un stat suveran şi independent, unitar şi indivizibil”. Alături de celelalte state ex-sovietice, Republica Moldova îşi croieşte o viaţă nouă. De rând cu întreaga societate din ţară se schimbă şi administraţia publică. Ea trebuie să servească relaţiilor sociale pornind de la dinamica lor concretă. Fiecare popor trebuie să-şi făurească o administraţie publică proprie, iar limitele şi caracterul acestei administraţii vor depinde de regimul politic al statului respectiv, de relaţiile ce există între organele administraţiei publice de diferite niveluri, de istoria şi tradiţia poporului, de principiile de organizare şi funcţiile exercitate de administraţia publică. Autorităţile administraţiei publice în procesul realizării funcţiilor sale, stabilite de lege, sunt implicate în diferite relaţii în cadrul sistemului autorităţilor administraţiei publice cât şi cu elementele exterioare acestui sistem.
Aceasta reiese din faptul că autorităţile publice activează şi sunt influenţate de mediul social, politic şi juridic.
Mediul social al administraţiei este ansamblul factorilor externi care îi influenţează structura, formele şi conţinutul acţiunii ei. Activitatea şi structura administraţiei publice evoluează în concordanţă cu dinamica exigenţilor mediului social.
O mare influenţă asupra administraţiei publice o are mediul politic. Aceasta se întâmplă din cauza că autorităţile administraţiei publice sunt cele mai importante instrumente de care dispune puterea politică pentru satisfacerea necesităţilor societăţii. Administraţia trebuie să se sprijine pe o putere politică, a cărei autoritate faţă de cetăţeni este un factor principal al eficienţei sale. Activitatea administraţiei publice este influenţată şi diferă în dependenţă de mediul juridic în care se exercită. Îndeplinind sarcinile primite de la puterea politică, autorităţile administraţiei politice asigură apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice şi juridice. Pe de altă parte, însăşi structura administraţiei, funcţiile ei, sunt stabilite şi reglementate prin lege, influenţa mediului juridic asupra administraţiei fiind destul de evidentă.
În activitatea organelor administrative accentul se deplasează tot mai frecvent şi mai pronunţat de la administrarea directă spre dirijarea indirectă, de la soluţionarea problemelor curent spre exercitarea managementului strategic.
Modificarea funcţiilor are influenţă directă şi asupra mecanismului practic de lucru al organelor administraţiei publice. Tendinţa predominată în prezent este descentralizarea funcţiilor administraţiei publice. Exercitându-şi funcţiile, autorităţile administraţiei publice se află în anumite raporturi atât cu elementele interne ale sistemului administraţiei publice care activează sub influenţa mediului social, politic şi juridic, cât şi cu instituţiile ce reprezintă aceste medii.
Sistemul administraţiei publice cuprinde, pe de o parte, autorităţile administraţiei centrale şi locale, iar pe de altă parte autorităţile administraţiei publice cu competenţe generale şi speciale. Între aceste autorităţi ale administraţiei publice se cunosc mai multe tipuri de raporturi.
Cunoaşterea şi aprofundarea relaţiilor structurale interne ale administraţiei publice şi instituţiile administrative, autorităţile administrative cu colectivităţile locale, regulile juridice sau nejuridice, mijloacele materiale şi umane nu se pot realiza în bune condiţii dacă nu stabilim mai întâi care sunt relaţiile, de pe o parte, între administraţia publică centrală sau administraţia publică locală, ca subsisteme ale sistemului social global, şi celelalte elemente ce formează sistemele distincte şi care, împreună, compun mediul sau cadrul social înconjurător al administraţiei publice.
Conform Legii privind administrarea publică locală avem două nivele:
· Primul nivel îl formează consiliile săteşti (comunale), orăşeneşti şi primăriile satelor, comunelor, oraşelor. Fiind mai aproape de cetăţeni, anume aceste organe se confruntă zilnic cu necesităţile soluţionării a zeci de probleme ce apar în comunitatea dată. De faptul cum activează această verigă a administraţiei publice locale, depinde foarte mult opiniile oamenilor despre administraţia publică în general.
· Al doilea nivel al autorităţilor administrative ale administraţiei publice locale îl constituie consiliile judeţene.
Fiind o verigă intermediară între organele administraţiei centrale şi organele administraţiei publice locale de nivelul întâi, consiliile judeţene şi municipale coordonează activitatea consiliilor (comunale). Este important de menţionat că raporturile lor se întemeiază pe principiile autonomiei, legalităţii şi colaborării în rezolvarea problemelor comune.
La etapa actuală, când Republica Moldova tinde să fie un stat bazat pe drept, administraţia publică e preocupată de executarea nemijlocită a prevederilor Constituţiei, a tuturor actelor normative şi celorlalte acte juridice emise de autorităţile statului de drept.
Să precizăm, însă, care sunt relaţiile dintre autorităţile publice şi perspectivele realizării acestor relaţii, cunoaşterea şi aprofundarea relaţiilor structurale, interne, ale administraţiei publice şi instituţiile administrative. Autorităţile administrative, regulile juridice sau nejuridice, mijloacele materiale şi umane ale administraţiei publice nu pot fi realizate în bune condiţii fără stabilirea relaţiilor dintre administraţia publică centrală şi cea locală ca elemente ale unui sistem.
Ţara noastră se confruntă cu mai multe dificultăţi în rezolvarea acestei probleme legate de moştenirea sa istorică. În Republica Moldova procesul de reformare a administraţiei publice a început mai târziu decât reforma economică. Au fost cauze atât obiective cât şi subiective, ca de exemplu, situaţia social-politică, lipsa bazei juridice etc.
Distingem mai multe categorii de relaţii de care avem actualmente nevoie pentru a obţine o administraţie efectivă. Mai întâi însă să analizăm raporturile ce apar între autorităţile administraţiei publice.
Din primul grup fac parte raporturile autorităţile administraţiei publice centrale de competenţă generală şi autorităţile administraţiei publice locale de competenţă generală şi specială. Aceste relaţii sunt determinate de raportul de subordonare şi după conţinutul lor sunt relaţii de autoritate ierarhică, care se exprimă prin dreptul organelor administraţiei publice centrale de competenţă generală de a controla activitatea celorlalte organe şi de a emite acte juridice obligatorii pentru acestea. Din alt grup fac parte relaţiile dintre organele administraţiei publice locale de competenţă generală şi specială de pe altă parte.
Aici este important de menţionat că organele administraţiei publice locale de competenţă generală nu sunt subordonate organelor administraţiei publice centrale specializate. Anume din această cauză raporturile dintre ele sunt raporturi de cooperare. În unele cazuri acestea pot fi relaţii de control, determinate de delegarea pe care o au anumite ministere şi departamente de a controla o anumită activitate a organelor administraţiei publice locale cu competenţe generale. De aşa drepturi beneficiază, de exemplu, Ministerul Finanţelor şi alte ministere. Cât priveşte raporturile dintre organele administraţiei publice centrale de specialitate şi serviciile publice desconcentrate, acestea sunt relaţii de autoritate de natură funcţională, dat fiind faptul că ele sunt subordonate vertical celor centrale de specialitate.
În cadrul sistemului administraţiei publice, în dependenţă de locul şi rolul organelor respective, autorităţile administraţiei publice centrale pot fi în raport cu aceste organe în relaţii de subordonare, de cooperare ori de control,
Dar, în afară de relaţii interne, autorităţile administraţiei publice sunt implicate în procesul de realizare a funcţiilor ce le au şi în multiple relaţii cu elemente exterioare acestui sistem.
Vorbind despre relaţiile autorităţilor administraţiei publice centrale cu mediul politic menţionăm că, deşi administraţia publică exercitată prin puterea executivă este chemată să execute decizia politică, partidele şi formaţiunile politice ca elemente ale sistemului politic nu se subordonează administraţiei publice. Teza apolitismului administraţiei publice, în sensul subordonării ei faţă de partidul de guvernământ, presupune că voinţa partidelor politice nu poate fi impusă administraţiei publice decât găsindu-şi reflectarea în normele juridice care, fiind raportate la organul legislativ al ţării, devin obligatorii pentru administraţia publică.
Autorităţile administraţiei publice centrale realizează relaţii cu puterea legislativă, în primul rând, în conformitate cu principiile separaţiei puterilor în stat. Deci nu se poate afirma că între autorităţile administraţiei publice şi Parlament există relaţii de autoritate ierarhică. Acestea sunt în primul rând relaţii de cooperare, dar şi relaţii de control exprimate prin controlul parlamentar al activităţilor organelor administraţiei publice.
Legislativul este autorizat să stabilească structurile organizatorice şi modul de funcţionare a administraţiei publice centrale, să elaboreze unele reglamentări directe, interdicţii şi recomandări pentru ele. Experienţa statelor democratice a demonstrat că întărirea şi consolidarea puterii legislative constituie o condiţie esenţială a realizării unei administraţii publice eficiente.
Autorităţile administraţiei publice centrale întreţin relaţii şi cu autorităţile publice care exercită puterea judecătorească. Jurisprudenţa este chemată să stabilească modul de derulare a acţiunii administraţiei publice, cadrul normativ ce determină tehnologiile, procedurile potrivit cărora administraţia publică acţionează în vederea realizării funcţiilor sale. Între organele administraţiei publice centrale şi autorităţile publice care exercită puterea judecătorească pot fi relaţii de cooperare, de exemplu în domeniul activităţii de asigurare a legislaţiei. Pot fi şi relaţii de control, atunci când o autoritate a administraţiei publice controlează autoritatea judecătorească (control financiar), sau invers, când o autoritate judecătorească exercită controlul asupra anumitor activităţi a autorităţilor administraţiei publice.
Relaţiile autorităţilor administraţiei publice cu organizaţiile neguvernamentale sunt, de regulă, relaţii de cooperare sau relaţii de reprezentare. Astfel de relaţii se stabilesc, de exemplu, cu sindicatele pentru realizarea unor obiective în domeniul protecţiei muncii, şomajului, cât şi cu alte organizaţii neguvernamentale.
O gamă largă de relaţii se stabilesc şi între autorităţile administraţiei publice şi cetăţeni. Aceste relaţii pot fi de cooperare, de prestări servicii, de autoritate sau de subordonare a cetăţenilor faţă de organele administraţiei publice. Din ultima categorie fac parte, spre exemplu, achitarea diferitor impozite, satisfacerea serviciului militar, executarea altor cerinţe obligatorii prevăzute de legislaţie.
Analizând relaţiile cu cetăţenii, se cere de evidenţiat necesitatea democratizării administraţiei publice în scopul stabilirii unei legături permanente între cetăţeni şi administraţie. Autorităţile administraţiei publice centrale activează într-un mediu, care presupune o multitudine de relaţii cu elementele componente ale administraţiei publice, cât şi cu elementele exterioare acestui sistem, care în totalitatea lor formează sistemul politic al societăţii.
În conformitate cu Legea privind Administraţia publică locală autorităţile administrative constituie un sistem de două niveluri şi între ele sunt stabilite un şir de relaţii. Consiliile judeţene şi municipale coordonează activitatea consiliilor săteşti (comunale) şi orăşeneşti. Raporturile lor se întemeiază pe principiile autonomiei, legalităţii şi colaborării în realizarea problemelor comune. Pentru confirmare cităm art.8 din Cartea Europeană: Exerciţiu autonom al puterii locale: “Orice control administrativ asupra colectivităţilor locale nu poate fi exercitat decât potrivit cu formele şi în cazurile prevăzute de Constituţie sau de lege. Orice control administrativ al acţiunii colectivităţilor locale nu trebuie în mod normal să aibă în vedere decât a asigura respectul legalităţii şi principiilor constituţionale. Controlul administrativ poate, totuşi, să cuprindă un control de oportunitate exercitat de autorităţile de nivel superior în ce priveşte sarcinile a căror execuţie este delegarea colectivităţilor locale.
Controlul administrativ al colectivităţilor locale trebuie să fie executat respectând raporturile între amploarea intervenţiei autorităţii care o exercită consiliul şi importanţa intereselor pe care ea le intenţionează a le prezenta”. Unităţile economice şi instituţiile social-culturale cu capital de stat, ca subiecţii ai raporturilor de drept administrativ, realizează acele activităţi ale administraţiei publice care au în principiu caracter de prestări. În judeţe funcţionează în subordinea sa sau alte organe centrale, servicii de specialitate care, prin activitatea lor, realizează administrarea publică în unităţile administrativ-teritoriale.
Join Us On Telegram @rubyskynews
Apply any time of year for Internships/ Scholarships
