A. Entropia. Până acum ne-am mai întâlnit cu termenul de entropie, dar acum vom discuta mai pe
larg despre el. Conform Compendiului de fizică publicat în 1988 , “ca o consecinţă a legii a doua a termodinamicii, există o mărime fizică numită entropie, a cărei valoare nu poate decât să crească.”Conform altui manual de fizică, “Entropia este mărimea fizică ce caracterizează starea de dezordine a moleculelor.” Dacă ne întoarcem la capitolul B.1 şi privim asupra contextelor în care este privită termodinamica prin prisma legii a doua, putem spune că entropia este măsura energiei inutile dintr-un sistem în stare de funcţionare(a), a dezordinii dintr-un sistem(b) sau a bruiajului dintr-un sistem informaţional(c). Se pune întrebarea: Legea a doua a funcţionat şi înainte de căderea în păcat?Răspunsul este: Da. Entropia îşi făcea efectul prin digestie, eroziune, amortizarea valurilor, etc., dar această entropie era constantă, fiind egalată (compensată) de procesul de creştere. Dacă şi astăzi entropia ar rămâne constantă, totul ar fi perfect. Noi nu am mai îmbătrâni, florile nu s-ar mai ofili, etc., şi în consecinţă s-ar putea construi perpetuum mobile, realizarea cea mult dorită de care vorbeam în capitolul A.2. Din cauza căderii în păcat, totul s-a transformat. Entropia a început să crească, blestemul acestei creşteri a entropiei fiind enunţat în Gen. 3,17-20.
A. Ireversibilitatea proceselor naturale
Am văzut în capitolul B.1 că legea a doua a termodinamicii este universal valabilă pentru toate procesele naturale. Dacă vom încerca să împărţim procesele naturale pe categorii, vom obţine trei mari categorii:
1.Procese fizice – sunt studiate de ştiinţele fizice (fizica, chimia, geologia, astronomia, etc.)
2.Procese biologice – sunt studiate de ştiinţele biologice (zoologia, fiziologia, medicina, etc.)
3.Procese sociologice – sunt studiate de ştiinţele comportamentale (psihologia, sociologia, antropologia, etc.)
Dacă, conform legii a doua procesele termice sunt ireversibile în realitate şi această lege este aplicabilă la toate procesele naturale, înseamnă că toate procesele naturale sunt ireversibile. De exemplu, în lucrarea “Principii şi legi fundamentale în fizică”, Gheorghe Huţanu specifică faptul că “transformările reversibile sunt transformări ideale” . Ca urmare, dacă deschidem o sticlă cu parfum şi mirosul se răspândeşte, moleculele nu se mai pot întoarce în sticlă.Această situaţie produce “starea de echilibru energetic al lumii, această lume alegându-se cu o monotonie fatală, fiind o consecinţă a ireversibilităţii proceselor naturale.”
Acest fenomen de ireversibilitate combinat cu entropia, duce la imposibilitatea cel puţin a păstrării ordinii, fără a se acţiona din exterior.Din nou ajungem la necesitatea de a accepta existenţa unui efect universal şi implicit a unei cauze universale.