Profitul normal este considerat maximum de cîştig pe care întreprinzătorii, proprietarii de factori, îl pot obţine dacă ar utiliza factorii lor de producţie în alt fel. Dacă firma produce, de exemplu, un bun oarecare A, obţinînd un profit economic, pozitiv atunci toate celelalte direcţii alternative de utilizarea a factorilor de producţie, vor aduce un venit mai mic proprietarilor lor. În acest caz, toţi posesorii factorilor de producţie în discuţie vor dori să-i utilizeze pentru a produce bunul A şi nu pentru altceva. După cum ştim, în perioada lungă toţi factorii pot fi transferaţi de la o utilizare la alta, şi deci, în exemplul nostru, numărul firmelor care pot produce bunul A va creşte, iar numărul firmelor care, prin utilizarea aceloraşi factori, vor produce alte bunuri, va scădea.

Putem desprinde o concluzie foarte importantă şi anume că în perioada lungă numărul firmelor care produc un bun oarecare se va mări, dacă firmele respective obţin profit economic pozitiv. Invers, dacă firmele care produc un bun oarecare, înregistrează perderi ( adică profitul total este mai mic decît profitul normal ), atunci treptat, treptat, ele vor renunţa la producţia bunului respectiv, iar numărul lor, tot treptat, va descreşte. În acelaşi timp, precizăm că nu se înregistrează schimbări în numărul firmelor care produc un bun în condiţiile în care profitul este la nivel normal, deoarece pentru aceste firme nu există motivaţia nici de a ieşi, nici de a intra în ramură.