Protecţia şi dezvoltarea mediului ca sarcină de stat.

Saltul brusc al dezvoltării industriale în ultimele două secole au dus la modificări regretabile, profunde şi accelerate în mediu, atît în cel natural, cît şi în cel artificial.
În urma întroducerii unor tehnologii, au apărut cazuri fără precedent. Au început să fie tăiate hectare de păduri, s-a intensificat exploatarea resurselor subterane, ultimele fiind eronat considerate inepuizabile.
Dobîndind posibilitatea de a transforma mediul, omul nu şi-a pus mult timp problema de a proceda raţional, în condiţii de echilibru, la dezvoltarea vieţii. Această problemă este sesizată de către om, de regulă, după producerea unor accidente sau catastrofe.
Însă, natura nu întîrzie să dea de ştire omului că abuzul nu duce la bine.
Aşadar, datorită faptului că influenţa negativă distructivă nu cunoaşte graniţe locale, regionale sau statale, datorită faptului că dezvoltarea economică şi elaborarea măsurilor de protecţie a mediului poartă un caracter complex, iar aplicarea lor necesită dirijare centralizată, statul (statele) trebuie să-şi asume ca sarcină primordială obligaţia de a proteja şi dezvolta mediul.
Soluţionarea problemelor de mediu sînt de competenţa statului deoarece:
– poluarea şi combaterea ei este o problemă naţională;
– statul este cel ce stabileşte regulile de conduită, inclusiv şi din domeniul protecţiei mediului;
– statul poate prin organele sale specializate să urmărească respectarea normelor de drept;
– statul este în drept să aplice sancţiuni în cazul încălcării de către persoane a normelor legale imperative;
– organele de stat sînt competente să soluţioneze litigiile ce apar în procesul de exploatare a mediului;
– statul are la dispoziţie, prin buget, sume de bani pentru a finanţa diferite activităţi de prevenire, de depoluare şi de ameliorare a condiţiilor de mediu.
Indiferent de faptul dacă este sau nu stabilită acestă problemă ca o funcţie distinctă a statului, astăzi, importanţa ei practică deja nu mai trezeşte îndoială.
Deci, paralel cu ocrotirea şi consolidarea suveranităţii, cu soluţionarea problemelor economice, statul îşi mai asumă o sarcină importantă – lupta pentru stabilitatea şi menţinerea echilibrului ecologic.
Pe de altă parte, fenomenul poluării şi degradării mediului a atins asemenea niveluri încît stoparea sa nu este posibilă decît printr-o largă cooperare internaţională. Şi acesta din următoarele motive:
1. Afectarea negativă a calităţii mediului din fiecare ţară se datorează nu numai acţiunii unor factori aflaţi pe teritoriul statului respectiv, ci şi unor surse de poluare ce se găsesc în afara graniţelor sale şi care ţin de diversele activităţi desfăşurate pe teritoriul altor state.
2. Există apoi un patrimoniu comun al întregii omeniri, la care au acces toate statele lumii şi a cărui utilizare necorespunzătoare constituie o principală cauză de afectare a echilibrelor ecologice existente la nivel planetar. Prin urmare, se impune adoptarea unor măsuri de reglementare a modului în care trebuie folosit acest patrimoniu, cu stabilirea drepturilor şi obligaţiilor pe care le are fiecare stat, precum şi iniţierea unor programe internaţionale în vederea înlăturării disfuncţionalităţilor şi refacerii echilibrelor iniţiale.
3. Faptul că ceea ce se întîmplă în interiorul graniţelor naţionale generează efecte negative în raport cu mediul ambiant ce transced aceste graniţe face tot mai evidentă cerinţa reglementării, prin convenţii internaţionale, a obligaţiilor pe care le au statele în privinţa preîntîmpinării extinderii consecinţelor negative ale activităţilor ce se desfăşoară pe teritoriul lor în teritoriile statelor vecine.
4. Şi, în sfîrşit, dacă ecosfera constituie un sistem global, în care sînt integrate în mod unitar componentele de mediu aflate pe întreaga planetă, atunci iese pregnant în evidenţă faptul că dezechilibrele intervenite în structura mediului ambiant al fiecărei ţări se vor răsfrînge inevitabil asupra achilibrelor sistemului global. Ca atare, dacă se vrea o protejare eficientă a ecosferei, ca o condiţie indispensabilă a conservării şi apărării vieţii pe pămînt, atunci se impune o protejare corespunzătoare a calităţii mediului existent în fiecare ţară. Deci, şi sub aceste aspect, cooperarea internaţională se relevă a fi absolut necesară, fiindcă numai prin coordonarea eforturilor pe care le întreprind statele lumii în această direcţie, prin adoptarea unor norme unitare cu privire la protecţia mediului se va răspunde corespunzător la cerinţele pe care le reclamă acţiunea de depăşire a actualei crize ecologice şi de preîntîmpinare a unor crize viitoare.