Pentru răsturnarea bolşevicilor de la putere s-a închegat o puternică alianţă contrarevoluţionară numită Mişcarea Albă. În acest timp, Aliaţii au trimis mai multe armate expediţionare în Rusia pentru sprijinirea forţelor anticomuniste. Aliaţii s-au temut, după semnarea Tratatului de la Brest-Litovsk, că bolşevicii s-ar fi putut alia cu germanii şi, de asemenea, au sperat că un guvern al anticomuniştilor, odată ajuns la putere, ar fi angajat din nou ţara în conflictul mondial împotriva Puterilor Centrale. În toamna anului 1918, guvernul comunist se afla într-o situaţie extrem de periculoasă, atacat fiind de inamicii interni şi de foştii aliaţi, de forţele anarhiste şi de forţele armate ale unor state vremelnic independente – Belarus şi Ucraina. Pentru a face faţă acestor urgenţe, în Rusia a fost instaurat un regim de teroare, Armata Roşie şi CEKA reuşind să distrugă toţi inamicii revoluţiei. În ciuda idealurilor înălţătoare pe care le declaraseră, bolşevicii nu se bucurau de sprijinul tuturor elementelor societăţii şi de aceea au recurs la măsuri dictatoriale brutale în timpul războiului civil. Bolşevicii au distrus poliţia secretă ţaristă, atât de dispreţuită de ruşii de toate orientările politice, şi au desfiinţat toate instituiţiile imperiale. Pentru a asigura supravieţuirea propriului regim politic, bolşevicii au înfiinţat propria poliţie politică, mai mare şi acţionând mai brutal decât defuncta Ohrană. Până în 1920, ultimile elemente albe au fost zdrobite, armatele străine au fost evacuate din tară, în Belarus, Ucraina şi în Caucaz au fost impuse la conducere guverne bolşevice, care nu au făcut decât să perpetueze în forme noi conducerea autocrată rusă. Cât timp Rusia a fost implicată în războiul civil, frontiera dintre Rusia şi Polonia a rămas nedesenată de tratatele de pace. În 1919 a izbucnit războiul polono-sovietic care s-a încheiat în 1921 cu înfrângerea armatelor bolevice şi împărţirea între cei doi beligeranţi a Ucrainei şi Belarusului.