Ţarul Nicolae al II-lea şi supuşii săi au intrat în luptele primului război mondial cu entuziasm şi patriotism, pentru a-i apăra pe fraţii slavi sârbi. În august 1914, armatele ruseşti le-au atacat pe cele germane pentru a sprijini lupta francezilor pe frontul de vest. Numai că slăbiciunea economiei ruseşti şi corupţia şi ineficienţa guvernamentale au fost ascunse doar pentru scurt timp în spatele naţionalismului fervent. Înfrângerile militare şi incompetenţa guvernamentală au radicalizat foarte repede populaţia rusă. Controlul german asupra Mării Baltice şi a otomanilor asupra Mării Negre au privat Rusia de accesul la pieţele potenţiale şi de fluxul aprovizionării din partea aliaţilor. Până la mijlocul anului 1915, impactul războiului era profund demoralizator. Aprovizionarea cu alimente şi combustibili intrase în criză, iar inflaţia cunoştea niveluri neînchipuit de mari. Tot mai des, muncitorii plătiţi prost recurgeau la grevă în sprijinul cererilor lor economice, iar ţăranii, care doreau să capete pământ, erau în continuu gata să se revolte. În acest timp, încrederea publicului în regim era subminată de influenţa politică asupra guvernului, adevărată sau bănuită, a lui Grigori Rasputin. Asasinarea lui Rasputin la sfârşitul anului 1916 a pus capăt scandalului, dar nu a refăcut prestigiul pierdut al tarismului. Pe 3 martie 1917, a izbucnit o grevă într-o fabrică din Petrograd (fostul Sankt Peterburg). Într-o săptămână, toţi muncitorii din oraş încetaseră lucrul şi izbucniseră lupte de stradă. Când ţarul a dizolvat Duma şi a ordonat muncitorilor să reia lucrul, aceste acţiuni au declanşat Revoluţia din Februarie. Duma a refuzat să se desfiinţeze, greviştii au convocat adunări de masă sfidând regimul, iar armata a trecut deschis de partea protestatarilor. Câteva zile mai târziu a fost numit de către Dumă un guvern provizoriu condus de Prinţul Lvov. A doua zi, ţarul a abdicat. În acest timp, socialiştii din Petrograd au format un soviet (consiliu) al deputaţilor muncitorilor şi soldaţilor ca să se înzestreze cu puterea de care duceau lipsă în Dumă. În iulie, primul-ministru al guvernului provizoriu a demisionat şi a fost înlocuit de Alexandr Kerenski, care era un politician mult mai progresist decât predecesorul său, dar insuficient de radical, după părerea bolşevicilor. În timp ce guvernul provizoriu bătea pasul pe loc, sovietul marxist din capitală îşi înmulţea organizaţiile, înfiinţând noi soviete locale în toată ţara. În acest timp, Kerenski a făcut greşeala fatală de a angaja Rusia în continuare în luptele războiului mondial, o hotărâre extrem de nepopulară în rândurile mulţimii sătulă de privaţiuni. Lenin s-a reîntors în Rusia din exilul său din Elveţia cu ajutorul serviciilor de spionaj germane. Germanii sperau ca certurile politice să facă Rusia să înceteze lupta. Când trenul cu care se deplasase Lenin a intrat în gară, o mulţime de mii de ţărani, muncitori şi soldaţi l-a întâmpinat cu entuziasm pe liderul bolşevic. După numeroase lupte de culise, sovietele au reuşit să preia controlul guvernului în noiembrie 1917, Kerenski şi miniştrii guvernului său moderat fiind alungaţi în exil, tot acest şir de fapte rămânând în istorie ca Revoluţia din Octombrie. Când parlamentul, în şedinţa din ianuarie 1918, a refuzat să se transforme doar într-o marionetă în mâinile bolşevicilor, oamenii înarmaţi ai lui Lenin i-au înprăştiat membrii cu forţă. Odată cu dizolvarea parlamentului constituţional ales, orice urmă de democraţie burgheză fusese definitiv ştearsă. După ce a scăpat de piedica opoziţiei moderate, Lenin a ales să facă pacea cu germanii prin tratatul de la Brest-Litovsk (1918), facând importante sacrificii teritoriale.

Join Us On Telegram @rubyskynews

Apply any time of year for Internships/ Scholarships