Schisma se poate constata si urmari mai bine de cînd Împaratul Diocletian (284-305) a împartit Imperiul ,în anul 286,în Imperiul de Rasarit,cu capitala la Nicomidia si Imperiul de Apus, cu capitala la Roma, întelegând ca exista o lume orientala,cu conceptiile si mentalitatea ei,deosebita de cea occidentala.
Acest fapt l-a determinat pe Constantin cel Mare (306-337),sa mute capitala,pe data de 11 mai 330, de la Roma la Constantinopol;cetatea eternal,Roma fiind împinsa pe plan secund în Imperiu,istoricul Ferdinand Lot crede ca acest lucru este adevarata cauza a schismei.
Împartirea Imperiului roman de catre Teodosie cel Mare (379-395),în395,între fiii sai, Arcadiu(395-408), care primeste Orientul si Honoriu(395-423),care ia Occidentul,se poate socoti înca una dintre cauzele politice ale schismei.Desi Imperiul s-a reunificat în parte, sub împaratul Justinian cel Mare(527-565),dar aceasta reunificare nu a putut dura sub urmasii sai.
Consecinta acestui fapt a fost ca episcopii Romei,în calitatea lor de episcopus civitatis , vazând ca Imperiul de Rasarit nu este capabil sa apere Roma si Italia,au început sa-si îndrepte privirile catre popoarele din Apus , îndeosebi catre franci,cerîndu-le ajutorul.
În 752,papa Ştefan II (752-757) face apel la regele francilor Pipin cel Scurt (741-756) ,care trece cu armata în Italia si distruge între 754-756 regatul longobarzilor din Italia centrala.Teritoriul cucerit de franci este daruit papei Ştefan II, sub denumirea de”Patrimonium Sancti Petri”. Astfel,s- a creat statul papal , condus de papa sub denumirea de Republica Romanorum ,care a durat pâna la 20 septembrie 1870 , când a fost desfiintat de statul Italian , spre a-si reface unitatea sa politica , apoi a fost iarasi reânfiintat , dar nu în limitele vechi , la 11 februarie 1929 , ci ca un stat papal minuscul .
Romanii au folosit ca baza istorica a noului stat un fals document intitulat Donatio Constantini în care se spunea ca papa Silvestru I a primit de la Constantin , Italia si cetatile ei ca recompensa pentru vindecarea de lepra obtinuta prin botezul savârsit de papa ,lucru neadevarat caci Constantin se boteaza pe patul de moarte la 22 mai 337 lânga Nicomidia.
O discordie si mai mare între Roma si Constantinopol a produs masura luata în 731-732 de împaratul Leon III Isaurul de a trece provinciile Iliricului oriental , Calabria,Sicilia si Creta sub jurisdictia patriarhului de Constantinopol , confiscând si veniturile Romei din aceste provincii.
În anul 800 papa Leon III încoroneaza pe Carol cel Mare ca împarat roman al Apusului; aceasta fiind idea papei ; se pare ca încoronatul nici nu si-a dorit acest lucru dar papa avrut sa opuna un împarat capabil sa-l apere de un imperiu bizantin care nu vroia sau nu mai avea puterea necesara sa controleze Apusul ; în plus la acea vreme la Constantinopol domnea împarateasa Irina , care se amestecase din plin în certurile iconoclaste ; aceleasi idei au dus la încoronarea lui Otto I în 962 dupa destramarea imperiului Carolingian , papa simtind nevoia unui sprijin politic mai ales în contextul certurilor din secolul al IX-lea ; dar lumea medievala nu concepea decât un singur împarat latin , cel încoronat de papa în timp ce bizantinii se considerau urmasii legitimi ai romanilor , apare astfel un conflict al legitimitatii , conflict care deseori era dublat de unul teritorial
Conflictul s-a dus si pentru convertirea popoarelor migratoare asezate între cele doua imperii , misiunea crestina luând haina unei lupte politice ; în Europa granita dintre cele doua sfere de influenta pastrându-se sub diferite forme pâna în zilele noastre.
Din secolul al VII-lea , Imperiul Roman de Rasarit se elinizeaza , devenind “Imperiul bizantin” în timp ce Occidentul se latinizeaza , limba Latina întinzându-se ca limba oficiala si la popoarele care nu facusera parte din Imperiul roman.
Cele doua popoare , grecii si romanii , cu predispozitii si înclinatii deosebite , se priveau , din secolul al IX-lea , cu raceala si resentimente.