Şcoala liberalismului clasic este una dintre cele mai vechi în teoria relaţiilor internaţionale. Cercetătorii aceste şcoli îşi fundamentează concepţiile teoretice pe baza lucrărilor lui J.Locke, Im. Kant,J. Mill, A. Smith, D.Ricardo, Richard Cobden.Întro încercare de a construi o tipologie a evoluţiei abordării liberale în RI, se identifică existenţa mai multor etape: prima fază a liberalismului fiind marcată de “idealism”( sau “liberalismul utopic”), care domină gîndirea teoretică în perioada anilor ’20 începutul a.’30, şi ale cărei documente pragmatice ar fi cele semnate de teoreticeni precum Alfred Zimmeren, Norman Angell sau Leonard Woolf sau de politicieni precum W.Wilson. A doua fază a temperamentului liberal în RI este constituită dintr-un complex teoretic (anii ’50-’70) cuprizînd scrierele lui Karl Deutsch, David Mitrani- asociat teoriei funcţionaliste a integrării-, Ernst Haas(asociat teoriei neofuncţionaliste şi culminînd cu teoria interdependenţei complexe în formularea iniţială a lui Robert Keohane şi Joseph Nye).Anii ’80 sunt dominaţi de confruntare dintre neorealism, aşa cum a fost dezvoltat de K.Waltz, şi instituţionalismul neoliberal.În cele din urmă cea mai recentă concretizare a ideilor liberale începînd cu anii ’90 şi continuînd să influienţeze politicile promovate astăzi o reprezintă teoria “păcii democrate”. Astfel concepţiile liberalilor clasici evidenţiază tendinţa fiinţei umane spre colaborare, pace, axată pe principiile democratice, dreptăţii şi moralei( din care cauză concepţia mai este numită idealism). Liberalii subliniază necesitatea dezvoltării valorilor orientate spre unirea umanităţii; se pronunţă împotriva militarismului; promovează ideea comerţului liber internaţ.; se exprimă p/t ”diplomaţia deschisă”.Tezele principale ale liberalismului clasic se reduce la următoarele:1) Omul, după natura sa, nu este agresiv, fiind predispus spre colaborare;2) respinge ideea, conform căreia la baza relaţiilor dintre state stă conflictul;3) statul nu mai are rol esenţial în RI, anarhia internaţională poate fi eliminată, prin stabilirea Organizaţiilor internaţionale;4) instaurarea domniei legii;5) pacea poate fi asigurată prin extinderea instituţiilor democratice în lume;6) războaiele sunt provocate de guverne iresponsabile nu de popoare;7) democraţia este cel mai paşnic dintre sisteme;7) dacă SI va fi compus din state democratice, va dispărea conflictul şi războiul;8) securitatea este concepută ca o răspundere colectivă, comună- principiul ONU şi al Ligii Naţ.Liberalii intervenţionalişti (admit violenţa în promovarea ideilor lui Wilson) şi neintervenţionaliştii (izolaţionismul SUA sec.XIX); 9) liberalismul post IIWW consta in a împiedica răspîndirea comunismului; 10) primordialitatea intereselor individului în faţa interesului naţional. Teoreticienii liberali considera,astfel conflictul armat drept un rezultat al dificienţelor instituţiilor internaţ. şi naţionale. Ei arată că slăbiciunea instituţiilor internaţ. măreşte costul asigurării securităţii naţionale şi internaţionale,iar bunăstarea globală este încă subordonată bunăstării naţionale. Schimbările de amploare globală ce au loc în SI vor continua lor adăugînduse în viitor, probabil noi provăcări la adresa păcii şi securităţii internaţionale.Unii teoreticieni liberali-instituţionali arată că puterea şi atribuţiile statelor ar trebui limitate mai mult decît sunt în present, deoarece statele suverane nu îşi rezolvă problemele pe care le au pe plan intern şi internaţ. întrun mod satisfăcător, căci dea lungul timpului statele au fost în I rind intrumentele p/t a duce războiul împotriva altor state.Persistenţa unor ameninţări colective determinate de globalizarea continuă şi accelerată a RI.Pe măsură ce globalizarea este facilitată din ce în ce mai mult de avansarea în era informaţională, ce succeed erei industriale, iar trainicia frontierelor se accentuiază, putem prognoza o accentuare a importanţei căii liberale de prevenire a păcii şi securităţii internaţionale.

Join Us On Telegram @rubyskynews

Apply any time of year for Internships/ Scholarships