Structurile complexe

3.A. Structura matriceală – presupune suprapunerea peste linia ierarhică verticală a unor autorităţi şi responsabilităţi orizontale. Acest lucru presupune renunţarea la principiul unităţii de comandă (fiecărui angajat îi corespunde unui singur şef).
În cadrul structurii matriceale există 2 sau chiar 3 canale de comandă, ceea ce înseamnă că directorii de filială se subordonează către mai multe departamente centrale.

vantajele structurii mariceale:
1. Flexibilitatea acestei structuri şi posibilitatea modelării ei pentru a obţine maximum de eficienţă;
2. Permite o mai bună utilizare a resurselor prin împărţirea acestora în funcţie de nevoile de moment pentru un anumit produs sau o anumită ţară;
3. Informaţiile circulă mult mai rapid, folosindu-se atât fluxurile orizontale, cât şi cele verticale;
4. Legăturile directe şi comunicarea rapide avantajează şi dirijează procesul de luare a deciziilor şi asigură o flexibilitate foarte mare a activităţii de coordonare.
Dezavantajele structurii matriceale:
1. Existenţa mai multor linii de comandă, ceea e determină diluarea responsabilităţii;
2. Deşi informaţiile circulă mult mai rapid, procesul decizional ia timp, datorită întâlnirilor care trebuie organizate la nivelul de vârf pentru a lua decizii în comun;
3. Tensiunile şi conflictele ce pot apare din dorinţa unui director de departament de a concentra mai mult autoritatea decât ceilalţi.

3.B. Structura bazată pe unităţi strategice – a fost introdusă de marile companii, pentru a-şi desfăşura mai eficient activitatea. Această structură constă în separarea afacerilor compartimentului în unităţi distincte ce au drept sarcini producerea, dezvoltarea şi organizarea unuia din produsele compartimentului, astfel încât fiecare produs să fie tratat cu aceeaşi atenţie.
Unitatea strategică de afaceri trebuie să îndeplinească următoarele criterii:
1. să aibă un obiectiv propriu, diferit de cel al altor unităţi din cadrul firmei;
2. să se confrunte cu un grup distinct de competitori;
3. să aibă o planificare proprie, diferită de cea a altor unităţi şi
4. să dispună de resurse proprii;
Managementul acestei unităţi strategice este însărcinat cu întereaga activitate a acestuia de planificare, organizare, producţie, ceea ce presupune resurse umane şi comerciale.
Înfiinţarea unei astfel de structuri a pornit de la faptul că, în majoritatea marilor companii, unele produse erau neglijate. Analizele au demonstrat că principala cauză nu era faptul că produsele nu mai aveau piaţă, ci că ele erau desconsiderate în favoarea altor produse considerate mai importante. În aceste condiţii, firmele mici, ce aveau ca obiect de activitate doar acel produs, reuşeau să depăşească marile companii. Din această cauză s-a întemeiat ideea abordării acestor afaceri în mod distinct.

Avantajele structurii bazată pe unităţi strategice :
1. O mai bună concentrare a activităţii în paralel cu o puternică descentralizare a deciziei de către managerii fiecărei unităţi;
2. Tratarea cu aceeaşi importanţă a fiecărui produs;
3. Managerul acestei unităţi are deplină libertate de dezvoltare a spiritului său antreprenorial.
Dezavantul structurii bazate pe unităţi strategice constă în dublarea funcţiilor manageriale. Acest dezavantaj poate fi atenuat printr-o bună cooperare între cei doi manageri (cel din vârful companiei şi cel din vârful unităţii strategice).
Acest tip de structură este indicat unor companii mari şi foarte mari şi cu o reţea diversificată de produse

3.C. Structura în reţea – constă dintr-un grup de compartimente, adesea integrate pe verticală, care cooperează între ele pentru atingerea unui anumit obiectiv, fixat de comun acord.
Această formă de organizare este cel mai des întâlnită în Japonia şi se numeşte Keiretsu.
Structura în reţea reprezintă o coaliţie de firme, o grupare constituită dintr-o firmă principală (ordonator) şi numeroşi subcontractanţi, ce lucrează într-un sistem de producţie unitar, subordonat obiectivului de sporire a competitivităţii globale (ex: Mitsubishi).