TIPOLOGIA STRUCTURILOR ORGANIZATORICE ALE FIRMELOR DE AFACERI INTERNAŢIONALE

1. Structurile internaţionale

Structurile internaţionale sunt specifice firmelor care se află în fazele iniţiale ale dezvoltării internaţionale.
Aceste structuri se constituie:
A. fie prin extinderea în străinătate a structurii organizatorice interne,
B. fie prin instituirea unei divizii internaţionale în cadrul firmei.
În funcţie de acestea, avem două tipuri de structuri:
1. A. structura cu departament de export
1. B. structura cu divizie internaţională.

1.A. Structura cu departament de export este prima formă de organizare a firmei, ce reflectă o activitate internaţională.
Departamentul de export este format din specialişti în afaceri internaţioale şi are sarcina derulării exporturilor firmei. Acest departament (serviciu) realizează două funcţii importante:
• funcţia de cercetare a pieţei externe şi de obţinere a informaţiilor necesare cu privire la piaţa externă şi, în funcţie de aceasta, contribuie la definirea unei straegii viitoare a firmei;
• funcţia operativă de selectare a clienţilor, de contractare şi derulare a tranzacţiilor internaţionale.

Avantajele structurii cu departament de export:
1. Poate aduce profituri mai mari, pentru că se elimină comisioanele acordate unor firme de comerţ exterior;
2. Asigură o corelaţie şi un control mai bun asupra întregii activităţi de export.

Dezavantajul structurii cu departament de export constă în subordonarea acestui departament faţă de departamentul de marketing, ceea ce duce la limitarea comunicării cu celelalte departamente, în special cu compartimentul de producţie, cercetare-dezoltare şi cel financiar.
Această structură de organizare se adaptează mai bine firmelor cu linie mică de produse şi firmelor ce se află în faza iniţială a operaţiunii de internaţionalizare, iar vânzările din export deţin o pondere mai mică decât pe piaţa internă.

1.B. Structura cu divizie internaţională – apariţia acesteia a fost determinată de o serie de factori, cum ar fi:
• accentuarea angajării internaţionale a firmei impune conducerea operaţiunilor de internaţionalizare de la un nivel ierarhic mai înalt şi crearea unei structuri organizatorice separate;
• concentrarea tuturor activităţilor internaţionale într-o singură unitate organizatorică reprezintă cel mai bun mod de a face faţă complexităţii pieţei mondiale şi de a exploata oportunităţile mediului global de afaceri;
• necesitatea formării specialiştilor în afaceri internaţionale şi plasarea lor într-o structură separată.
În această structură organizatorică, managementul operaţiunii internaţionale este coordonat de o divizie situată, de fapt, în ţara unde îşi are sediul firma mamă.

A, B = produse

Avantajele structurii cu divizie internaţională:
1. Gruparea operaţiunilor internaţionale într-o singură divizie permite companiei realizarea unei strategii unice şi cuprinzătoare a activităţii internaţionale;
2. Se asigură un cadru profesional pentru formarea unor manageri internaţionali experimentaţi;
3. Coordonarea centrală a operaţiunilor internaţionale permite firmei să ia decizii adecvate în legătură cu: sursele de aprovizionare, resursele primare, localizarea producţiei, identificarea pieţelor de desfacere, etc.
Dezavantaje structurii cu divizie internaţională:
1. Separarea activităţii internaţionale de cea internă poate duce la fomarea a două tabere cu interese divergente;
2. Pot apare neconcordanţe între deciziile manageriale de vârf şi între deciziile specialiştilor, cu privire la alocarea resurselor pentru cele două activităţi (interne şi internaţionale).