Structurile globale

Coordonarea activităţii la nivel global implică, pentru manageri, sarcini şi responsabilităţi sporite şi, în acelaşi tmp, modificarea fluxurilor din cadrul firmei. Toate aceste aspecte impun constituirea unei structuri globale.
Orice companie internaţională urmăreşte trei elemente în realizarea unei structurii globale:
A. gama de produse;
B. regiunile geografice în care acţionează;
C. de câte departamente are nevoie pentru realizarea acţiunilor sale.
În funcţie de aceste trei elemente, se întâlnesc trei tipuri de strategii globale:
2.A. structura globală pe produs;
2.B. structura globală geografică;
2.C. structura globală funcţională.

2.A. Structura globală pe produs – se caracterizează prin funcţionarea unor departamemente distincte pentru fiecare produs în parte. Fiecare din aceste departamente reprezintă o unitate de producţie semiautomată, având propriile departamente funcţionale, iar managerul acestora are responsabilitatea producţiei la scară largă.
Fiecare departament este relav independent faţă de celelate departamente; el trebuie să funcţioneze ţinând cont de strategia generală a corporaţiei.
Top managerul firmei sprijină şi coordonează activitatea acestor departamente, luând decizii de dezvoltare sau de reducere a activităţii unor departamente, în funcţie de rezultatele acestora.
Directorul departamentului are întreaga responsabilitate şi autoritate în dezvoltarea şi promovarea liniei sale de produse.

Avantajele structurii globale pe produs:
1. Uşurează transmiterea rapidă a fluxurilor de tehnologie şi know-how de la firma mamă către sucursalele sale din structură;
2. Independenţa departamentelor permite adăugarea oricând a unei noi linii de produse, fără a deranja restul activităţilor;
3. Permite un răspuns imediat la presiunile concurenţei în ceea ce priveşte un anumit produs.
Dezavantajele structurii globale pe produs:
1. Dublarea departamentelor funcţionale determină o schemă de personal încărcată, ce duce la creşterea costurilor salariale;
2. Există posibilitatea ca acelaşi client să fie abordat de mai mulţi reprezentanţi ai aceleiaşi companii;
3. Managerii acestor departamente pot fi tentaţi să acorde un mai mare interes pentru piaţa internă, unde au mai multă experienţă, decât pentru piaţa internaţională.

2.B. Structura globală geografică grupează activitatea internaţională a companiei pe departamente zonale (geografice). Managerii acestor departamente răspund de activitatea companiei în zona respectivă.
Activităţile sunt organizate pe câteva zone geografice mari, ai căror directori au în subordine directorii din fiecare ţară.
Activitatea fiecărui deprtamant regional trebuie să se înscrie în strategia globală a companiei. Astfel, directorii de zonă sunt direct subordonaţi directorului general al companiei care, prin departamentele funcţionale situate la Cartierul General, realizează planificarea de ansamblu şi controlul activităţii fiecărui departament zonal.

Avantajele structurii globale geografică:
1. Puterea de decizie a directorilor zonali fiind autonomă, ei pot efectua o mai rapidă adaptare a producţiei, preţurilor, a canalelor de distribuţie la cerinţele pieţei;
2. Cunoaşterea în amănunt a cerinţelor locale, ceea ce duce la realizarea unor economii la scară regională;
3. Atunci când apar probleme, directorul regional poate găsi şi implementa soluţii mult mai rapid, prin transfer de tehnologie sau de resurse;
4. Directorul general poate consilia Cartierul General atunci când se iau decizii de pătrundere pe o piaţă, indicând care din filialele existente este cea în măsură să realizeze penetrarea pe această piaţă.
Dezavantaje structurii globale geografică:
1. Deoarece compartimentul are o gamă largă de produse, fiecare departament regional fiind răspunzător de realizarea acestuia, poate avea loc un efect de dublare a resurselor necesare, a activităţilor de producţie, ceea ce determină creşterea costurilor şi reducerea eficienţei;
2. Poate influenţa lipsa de interes a departamentelor regionale în promovarea unor produse noi realizate la Cartierul General sau în cadrul altui departament regional.

2.C. Structura globală funcţională – în cadrul acesteia, directorii fiecărui departament funcţional de la nivelul Cartierului General răspund de activitatea internaţioală a departamentului şi sunt subordonaţi directorului general. Departamentul de producţie răspunde de realizarea întregii producţii internaţionale, având în structură direcţii de producţie atât pentru piaţa internă, cât şi pentru internaţională.

Avantajele structurii globale funcţionale:
1. Activitatea poate fi condusă şi controlată de un număr redus de manageri;
2. Acest control se exercită direct sau centralizat;
3. Sunt eliminate dezavantajele legate de dublarea funcţiilor.

Dezavantajele structurii globale funcţionale:
1. Având în vedere că fiecare departament funcţionează independent, coordonarea activităţii poate deveni dificilă;
2. Responsabilitatea, în ceea ce priveşte profitul şi profitabilitatea, revine managerului general ce ia deciziile operative, în funcţie de rapoartele primite de la departamentele funcţionale;
3. Pot apare conflicte de interese între departamente, ce pot fi rezolvate de managerul general.