How to Stop Missing Deadlines? Please Follow our Telegram channel https://t.me/PlopAndreiCom ( @plopandreicom)
APPLY FOR THIS OPPORTUNITY! Or, know someone who would be a perfect fit? Let them know! Share / Like / Tag a friend in a post or comment! To complete application process efficiently and successfully, you must read the Application Instructions carefully before/during application process.

Regimul de zonă liberă în porturile româneşti are o veche tradiţie , începuturile situându-se imediat după pacea de la Adrianopol, când au fost restituite Principatelor Româneşti teritoriile raitelor turceşti de la Dunăre şi a început constituirea porturilor dunărene.
Astfel, în anul 1834, domnitorul Moldovei Mihail Sturdza, decretează oraşul Galaţi – port liber; Tulcea este declarată ca port liber în 1880-1881; iar Constanţa – în 1880-1883. La 13 ianuarie 1836, prin porunca de înfiinţare a zonei libere Brăila a domnitorului Alexandru Ghica, se stabilesc următoarele măsuri:
1. Tot oraşul Brăila, împreună cu portul, pe un teritoriu înconjurat de şanţuri, era declarat loc de antrepozitare.
2. Orice mărfuri îngăduite la import, intrate peste graniţă, pentru consumaţia locuitorilor din acest oraş sau pentru a fi reexportate pe Dunăre, erau scutite de taxe vamale.
3. Se plăteau taxe vamale numai la mărfurile străine care intrau din acest oraş pe teritoriul ţării.
După opinia unor cercetători în domeniu , legalizarea primelor zone libere în porturile menţionate a avut ca scop, în primul rând, facilitarea aprovizionării din aceste porturi şi din oraşele respective, precum şi dezvoltarea comerţului care rămăsese în urmă datorită ocupaţiei turceşti până la pacea de la Adrianopol(1829).
Din exemplul oraşului Brăila rezultă că noţiunii de zonă liberă i s-s dat o interpretare mai largă, în sensul că, în zona liberă a fost cuprins întregul oraş şi s-s permis importul cu scutire de taxe vamale, inclusiv pentru bunurile destinate consumului populaţiei, cu scopul de a îmbunătăţi situaţia acesteia, după ocupaţia turcească. Înconjurarea oraşului cu un şanţ pentru delimitarea zonei libere apare ca o măsură menită să împiedice contrabanda de mărfuri şi să asigure taxele vamale la intrarea mărfurilor în zonă, măsură ce se practică şi în prezent de unele ţări în zonele libere, prin construirea de ziduri păzite şi căi de acces controlate.
De remarcat că pentru popularizarea avantajelor oferite de zona liberă Brăila, guvernul muntean, la 19 februarie 1866, s-s adresat Consulatului Greciei cu o notă prin care s-au arătat facilităţile şi scopul zonei libere şi s-a solicitat publicarea măsurilor luate spre interesul comercianţilor greci care făceau comerţ cu Principatul Munteniei.
Datorită faptului că veniturile vămilor oraşelor Galaţi şi Brăila scăzuseră simţitor, la 15 iunie 1874 se hotărăşte desfiinţarea lor prin legea vamală votată în acel an şi înfiinţarea antrepozitelor pentru mărfurile străine, sub control vamal. Dar dispoziţiile acestei legi nu au putut fi aplicate imediat, cele două porturi continuând să funcţioneze cu acest statut până în anul 1883. Importanţa economică a zonelor libere Brăila şi Galaţi s-a redus treptat, ca urmare a presiunilor continue exercitate de Germania şi Austro-Ungaria, care obţinuseră prin convenţii speciale liberalizarea exportului mărfurilor lor pe întreg teritoriul românesc, în dauna mărfurilor provenite din Anglia şi aliaţii acesteia, printre care şi Turcia.
Problema înfiinţării din nou a zonei libere în portul Brăila s-a mai pus în anul 1930, mai ales, pentru a activiza importul şi a dezvolta o serie de activităţi specifice zonei libere, ţinând seama că în această perioadă există în docuri un excedent de instalaţii portuare ce nu era utilizat corespunzător.
Astfel, la 31 martie 1931 s-a realizat legea “pentru completarea legii de creare a Regiei Autonome a porturilor şi căilor pe apă” prin care se autoriza această Regie să exploateze docurile din Brăila ca zonă liberă. Pe baza ei s-a trecut la elaborarea unui Regulament care prevedea înfiinţarea unui Consiliu local de exploatare. Potrivit prevederilor Regulamentului, avantajele zonei libere erau următoarele:
– Se permitea reexportarea mărfurilor străine fără restricţii vamale;
– Mărfurile puteau fi condiţionate în zonă prin schimbarea ambalajului, formei, calităţii, culorii, prin amestecare etc, după cerinţele pieţei de străinătate.
– Fabricarea fără taxe vamale a oricăror produse din materii prime sau semifabricate aduse din străinătate, precum şi folosirea materialelor de provenienţă străină în şantierele navale.
– Înmagazinarea fără limită a mărfurilor străine.
Cu toate că s-a creat zona liberă în portul Brăila, legea în cauză a apărut prea târziu, după ce ţările din Europa de Nord şi Centrală şi-au găsit deja bazele pentru antrepozitare în vechile porturi europene. De asemenea, legea vămilor din 1933 nu a reluat prevederile legii din 1931, astfel că regimul de zonă liberă Brăila nu putea fi aplicat . Însă, este de menţionat faptul că, drept urmare a creşterii traficului, în special în porturile Galaţi şi Brăila, care au beneficiat de o perioadă mai mare de regim vamal liberalizat, schimbul de mărfuri a cunoscut o creştere simţitoare, permiţând efectuarea de investiţii care s-au materializat în construcţii, dotări şi amenajări portuare importante. În acelaşi timp a crescut şi tranzitul de mărfuri, porturile Brăila şi Galaţi devenind, prin intermediul Dunării, o poartă a Europei pentru mărfurile exportate din ţările din Bazinul Mediteranean.
La 29 aprilie 1870, în cadrul Comisiei Europene a Dunării, se declară că Sulina devine porto-franco, regim ce se menţine până în 1913. Acest lucru este motivat de mai multe cauze:
– Poziţia geografică favorabilă portului, situat în Delta Dunării;
– Necesitatea dezvoltării comerţului după ocupaţia turcească;
– Aprovizionarea mai bună a populaţiei şi dezvoltarea economică a acestei zone.
Legalizarea regimului de porto-franco a determinat o dezvoltare rapidă a oraşului Sulina, care devine, în scurt timp, un centru comercial important. Numărul navelor sosite pentru a opera în acest port a sporit simţitor, iar formele comerciale practicate au devenit şi mai numeroase.
Ca urmare a creşterii traficului, schimbul de mărfuri a cunoscut o dezvoltare simţitoare, permiţând efectuarea unor dotări şi amenajări portuare importante, care au fost impuse de creşterea numărului navelor ce acostau în port şi de creşterea capacităţii acestora, determinate de progresul tehnic. În acelaşi timp, a crescut tranzitul de mărfuri, portul Sulina devenind şi din acest punct de vedere foarte important.
Dar, ca şi în cazul porturilor Galaţi şi Brăila, importanţa economică a portului Sulina s-a redus treptat şi ca urmare a presiunilor Germaniei şi Austro-Ungariei, s-a restrâns activitatea în zonă, ajungându-se până la desfiinţarea sa.
De fapt, desfiinţarea regimului de porturi libere a avut ca urmare o perioadă de regres economic pentru toate oraşele respective şi a dus la creşterea nemulţumirii negustorilor care se ocupau cu operaţii de comerţ exterior. Aceştia au încercat pe diferite căi să introducă regimul de porto-franco pentru porturile româneşti de pe Dunăre, astfel că în anul 1894 s-a pus din nou în discuţie înfiinţarea de porturi libere.
În anul 1903, la un Congres al Camerelor de Comerţ s-a hotărât reluarea studierii reînfiinţării porturilor libere în România. În mai 1904, la Galaţi, s-a dezbătut şi s-a votat moţiunea în care se cerea reînfiinţarea zonelor libere. Porturile respective urmau sa fie considerate ca teritorii extravamale, în care mărfurile sosite pe apă puteau intra şi ieşi libere de orice taxă, în afara taxelor de cheiaj.
În anii următori s-au prezentat diferite proiecte de lege pentru zonele libere şi organizarea porturilor pe teritoriul ţării noastre, fără să fi avut un rezultat concret. Astfel, în 1910, s-a votat de către Senat un proiect de lege pentru încurajarea industriei naţionale, care prevedea şi înfiinţarea de teritorii libere în porturile Brăila, Galaţi şi Constanţa, pentru a înlesni condiţionarea mărfurilor aduse din exterior spre a fi apoi reexportate. În proiect se prevedea şi crearea de fabrici pe teritoriile libere, dar el nu s-a mai supus votului în Camera Deputaţilor, şi astfel, nu i s-a dat curs.
Abia în 1929 a fost votată, de ambele camere ale Parlamentului, Legea pentru zonele libere ale cărei 29 articole pot fi considerate actuale chiar şi azi , când este valabilă şi se aplică în acest sens Legea nr.84/1992(cu excepţia facilitaţilor de natură fiscală).

Popular Posts: Best Crypto Savings Accounts For Earning Interest

Plop Andrei: I was arrested in #Canada for the anti-communist revolution!

Plop Andrei: Moldova will be the next country attacked by the Russians!

How to Stop Missing Deadlines? Follow our Facebook Page and Twitter !-Jobs, internships, scholarships, Conferences, Trainings are published every day!