Internaţionalizarea ca proces ce se desfãşoarã în timp, la scarã mondialã, are o serie de premise obiective, oferite de evoluţia de ansamblu a mediului de afaceri, sub influenţa unui complex de factori de naturã politicã, tehnicã, tehnologicã, economicã, culturalã. În acelaşi timp, pentru o firmã implicarea sa în afacerile internaţionale este rezultatul unor decizii ale managementului, care au la bazã o serie de motivaţii:
A. Motivaţii reactive.
B. Motivaţii proactive.

A. Motivaţiile reactive – reprezintã reacţii de rãspuns la presiunile ce vin asupra firmei din mediul de afaceri în car acţioneazã.
a) presiunea concurenţei – o firmã se poate confrunta cu diverse situaţii: – pierderea sistemului de piaţã pe care îl deţine în favoarea unui concurent local care beneficiazã de economii de scarã datorate afacerilor internaţionale; – pierderea unei pieţe strãine în favoarea unor concurenţi locali sau strãini ce s-au specializat pe aceste pieţe.
b) scãderea vânzãrilor pe piaţa internã – aceste vânzãri se pot mãsura ca volum al vânzãrilor sau sub forma cotei de piaţã. Produsele comercializate pe piaţa internã se pot afla în faza de declin al ciclului de viaţã al produsului. Firmele, în loc sã opteze pentru lungirea ciclului de viaţã al produsului, pot opta sau nu pentru introducerea unui nou produs, cu un efort investiţional de schimbare a economiei.
c) excesul de capacitate – în cazul în care capacitãţile de producţie ale firmei nu sunt pe deplin utilizate,aceasta poate opta pentru expansiunea în strãinãtate, ca o cale de a realiza o distribuire mai largã a costurilor fixe.
d) supraproducţia – apare, de obicei, în cazurile de declin ale pieţei, iar pieţele externe apar ca un debuşeu favorabil desfacerii stocurilor existente. Aceastã expansiune internaţionalã ca urmare a supraproducţiei nu este de obicei o decizie managerialã strategicã ci, mai degrabã, “o supapã de siguranţã”. Odatã ce cererea internã a revenit la normal, activitãţile internaţionale sunt restrânse sau chiar abandonate.
e) apropierea de clienţi – multe firme europene desfãşoarã activitãţi internaţionale pentru cã clienţii lor sunt situaţi în ţãri apropiate geografic.

B. Motivaţiile proactive – fundamenteazã angajarea voluntarã a firmelor în afacerile internaţionale cu scopul valorificãrii unor avantaje strategice, competitive sau comparative (retroactive):
a) accesul la resurse – poate fi temeiul frecvent al deciziei de internaţionalizare. În primul rând, este vorba de posibilitatea asigurãrii pe o bazã stabilitã a aprovizionãrii (materii prime, combustibili, materiale diverse). O astfel de motivaţie poate conduce la extinderea apreciabilã a afacerilor internaţionale şi pot asigura firmei o eficienţã şi o profitabilitate ridicatã, într-o perioadã scurtã de timp.
b) reducerea costurilor – poate conduce la obţinerea unor avantaje competitive pentru firmele cu activitãţi internaţionale. Aceasta se poate realiza prin valorificarea raportului favorabil costul manoperei/Wl în ţãrile unde sunt situate unitãţile de asamblare sau unitãţile de producţie. Efectele favorabile asupra costurilor pot avea şi facilitãţi oferite de o serie de state pentru producţia localizatã în ţãrile respective sau pentru investiţiile strãine (reducerea taxelor vamale pentru produsele importate în cadrul unei cooperãri industriale, reducerea impozitului pe profitul reinvestit).
c) Avansul tehnologiei de care dispune firma – poate fi mai bine pus în valoare prin implicarea firmelor pe piaţa mondialã. Se exprimã prin capacitatea de inovare tehnicã în domeniul producţiei ce permite firmei sã lanseze continuu pe piaţã produse cu caracteristici tehnice şi calitative superioare asigurând, în acelaşi timp, valorificarea pe diverse pieţe de-a lungul ciclului de viaţã.
Este vorba de flexibilitatea producţiei şi a comercializãrii prin care firma poate asigura diversificarea ofertei şi adaptarea ei la cerinţele pieţei, obţinând astfel avantaje tehnice şi competitive.

Join Us On Telegram @rubyskynews

Apply any time of year for Internships/ Scholarships